miercuri, 1 decembrie 2010

Calitatea marfii


În ziua de astăzi calitatea, după părerea multor specialişti, a devenit o necesitate impusă de concurenţă, deoarece numai producătorii care vor oferi mărfuri de cea mai bună calitate vor supravieţui în anii care vor urma.
Aşadar, calitatea mărfii exprimă capacitatea acesteia de a-şi îndeplini funcţiile pentru care a fost proiectată, prin intermediul atributelor calităţii (durabilitate, siguranţă, uşurinţă în utilizare, satisfacerea necesarului energetic zilnic, acoperirea necesităţilor zilnice de substanţe nutritive etc.). Deşi din punct de vedere al companiei producătoare unele dintre aceste caracteristici pot fi măsurate în mod obiectiv, calitatea trebuie evaluată prin prisma percepţiei consumatorilor.
Calitatea reprezintă, prin urmare, o preocupare majoră a consumatorilor şi a producătorilor. Poziţia pe piaţă a mărfurilor şi imaginea mărcilor acestora depind de calitatea percepută de consumatori, care de multe ori consideră ca fiind produse de înaltă calitate acelea care aduc beneficii majore la un nivel acceptabil al costurilor.

4 comentarii:

  1. Super fundalul...Mi s'a facut foame :))! Chiar am vazut azi la tv un repartaj despre calitatea marfurilor! Interesant subiect..asteptam urmatoarele postari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa-i! Calitatea marfurilor este un factor foarte important atat pentru producatori, dar mai ales pentru noi, consumatorii! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Calitatea produselor prezintă o deosebită însemnătate pentru întreaga societate, deoarece are efecte favorabile în toate domeniile activităţii economice. De aceea această noţiune care exprimă unitatea însuşirilor esenţiale ale mărfurilor a căpătat importanţă majoră fiind reglementată prin legea calităţii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere